"Kaddish" - despre poezie, frumusețe și cunoaștere

Articol preluat de pe site-ul literarius.org



4 aprilie 2024, ora 16:00, sala de lectură a bibliotecii Facultății de Litere din București. Câțiva membri ai clubului Literarius din Colegiul Național „Spiru Haret” au participat alături de studenți, masteranzi și de alți liceeni la lansarea volumului ,,Kaddish” de Radu Vancu, un volum de poeme care a câștigat premiul ,,Cartea de Poezie a anului 2023”. 


În fața noastră s-au aflat trei profesori universitari, toți oameni ai cuvântului rostit, dar și scris. Dacă adăugăm și puternica impresie pe care ne-a făcut-o sala de lectură, nu vom exagera când vom spune că am fost un pic copleșiți și extrem de nerăbdători. 

Evenimentul a fost deschis de doamna prof. univ. Cristina Bogdan, care a organizat și a moderat dezbaterea și care ne-a oferit nu numai o prezentare a lucrării și a autorului, ci și o filă de istorie a literaturii. A urmat prezentarea făcută de domnul Cosmin Perța, din care reținem un aspect legat de structura volumului în trei tipuri de discurs: poetic-istoric, poetic-teoretic și poetic-oracular.



Radu Vancu a adus în discuție impactul profund al războiului din Ucraina asupra lucrării sale. Apoi autorul ne-a dezvăluit o poveste care stă la baza volumului - despre poetul Radnóti Miklós, ale cărui ultime poeme au fost descoperite în buzunarul său, de către soția sa, după ce a fost deshumat din groapa comună unde fusese îngropat alături de alte victime ale naziștilor. Radu Vancu a subliniat ideea că adevărata scriere se naște dintr-o confruntare intimă cu moartea și cu suferința. Actul de a scrie în astfel de condiții transcende simpla documentare a suferinței; este o afirmare a umanității în fața distrugerii absolute. În acest context, poezia devine un act de rezistență supremă, o mărturie a spiritului uman care refuză să fie înfrânt de barbarie. 


În a doua parte a evenimentului, cei prezenți în sală au avut oportunitatea de a-i adresa întrebări autorului. Printre aceștia, și Alexandra Popescu (9F, Literarius) l-a întrebat pe Radu Vancu ce face ca o lucrare să devină un pilon cultural. Răspunsul poetului a fost că o capodoperă nu se naște, ci devine una în timp și că esențială este reacția pe care o stârnește în cititor. Acest lucru determină capodopera și nu autorul.

Autorul a ales să citească din volumul său în fața audienței următoarea secvență: ,,Numai când hârtia se îmbibă de corpul tău se cheamă că scrii cu adevărat” – nu doar un citat, ci o importantă lecție despre esența literaturii. Poezia și arta trec de linia superficialității și ajung într-un punct al adevărului în care libertatea de exprimare nu poate fi limitată decât de propria imaginație.


Am fost impresionați de discursuri, care ne-au oferit o scurtă, dar convingătoare privire asupra lumii universitare. Cu toate că discuția a fost una mult mai complexă în partea teoretică decât suntem noi obișnuiți, am avut oportunitatea să participăm la un alt model de lansare de carte, una fascinantă, prin prisma informațiilor și a amplelor analogii realizate de invitați. A fost o întreagă călătorie, una cu opriri în istorie și în literatură. O lecție despre ce înseamnă poezia, dar și despre ce înseamnă cunoașterea. 

Mulțumim! 


La acest eveniment au participat membrii Literarius: Clara Crișan (9B), Maria Dinu (9B), Alexandra Popescu (9F), Maria Nedelcu (9F), Mihaela Ilie (9F), Flavius Crișan (9F) și Ion Comănescu (9F), alături de profesoara lor de limba română, Camelia Săpoiu.


Redactori Literarius:

Ion Comănescu (9F)

Maria Nedelcu (9F)

Flavius Crișan (9F)

Clara Crișan (9B)

Maria Dinu (9B)





Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat