Grandparenting. Care pe care
Astăzi într-un supermarket. O bunică de mână cu nepoțica. Bunica – mișcări iuți, mignonă și suplă, nepoata, 4-5 ani – argintul viu, merge sărind de pe un picior pe altul. Cumva fetița e o proiecție a bunicii înapoi în timp. Sau înainte. În dreptul vitrinei cu patiserie: - Bunica, vleau puțină pâinică! - Îți cumpără bunica! Dar nu vrei mai bine un cornuleț cu unt? - Nuuuu, vleau pâinică! Și la silaba „-că”, se smulge din mâna bunicii și face un salt, dând să fugă. - Nu fugi, că te prinde moșul și te asfixiază! zice bunica, aplecată către vitrina cu croasante, fără nicio grijă că ar putea da greș avertismentul cu moșul care asfixiază copii. Ca să fiu sinceră, pe mine m-a speriat. În următoarea secundă mi-am imaginat un bărbat în vârstă, de fapt foarte în vârstă, cu o pernă pregătită să o pună pe fața copilului, sau cu o pungă, sau cu un fular, whatever. Un bărbat care prinde copii și îi asfixiază a surclasat brusc în mintea mea trioul lui C...