Teza mea de doctorat la Editura Trend

În sfârşit mi-am publicat teza de doctorat! 
Lucrarea, cu titlul  Hiponimia în terminologia medicală. Modalităţi de abordare în semantică şi lexicografiea apărut la EDITURA TREND, în condiţii grafice de excepţie, lucru pentru care îi mulţumesc editoarei mele, Cristina Stroescu. 

Coperta 4: "Lucrarea este constituită din patru părţi în care se reflectă mai multe domenii implicate în cercetarea întreprinsă. Definirea şi interpretarea hiponimiei, ca o relaţie semantică puţin şi insuficient descrisă şi exemplificată, ocupă un loc central. Ilustrarea analizei prin termeni medicali a impus precizări privind principii  ale analizei terminologice descriptiv-lingvistice. Întreaga analiză s-a bazat pe definiţiile termenilor medicali din dicţionarele generale, ceea ce a presupus relaţii cu lexicografia şi metalexicografia. Cartea se adresează studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor care studiază lexicul specializat." Prof. univ. dr. Angela Bidu-Vrănceanu 



Comentarii

  1. Felicitări, doamna profesor doctor :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări pentru această încununare a muncii depuse. Mi se pare fabulos ce a presupus aceasta. O să urmăresc postările.
    Felicitări din toată inima!
    Giorgiana Gheorghe

    RăspundețiȘtergere
  3. Alexandrina Dumitru15 septembrie 2013 la 19:00

    Cuvinte de laudă, SINCERE ... doamnei profesor doctor CAMELIA SĂPOIU...pentru preocupări de interferență rar întâlnite, foarte des ocolite și atât de greu înțelese și acceptate !!!
    Alexandrina Dumitru

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat